Odinioară, marinarii îl purtau cu chipul lui Poseidon gravat în piatră. Legenda spunea că se născuse în cuferele cu comori ale sirenelor. Puține geme au aparținut mării atât de deplin.
Numele său este o promisiune: aqua, apă; marina, a mării. Și, spre deosebire de atâtea alte nume, acesta își ține cuvântul. Acvamarinul poartă în el un albastru-verzui delicat, pastelat, iar exemplarele cele mai fine sunt atât de lipsite de incluziuni încât par limpezi ca apa însăși.
Și totuși, liniștea lui e înșelătoare. Frate bun cu smaraldul, născut din același mineral, berilul, acvamarinul crește în cristale hexagonale mari. Iar poate cea mai faimoasă piatră șlefuită din acvamarin nu este deloc o bijuterie, ci un obelisc.
Cum a ajuns o piatră atât de calmă să stârnească o asemenea pasiune?
Un sanctuar subteran vechi de milioane de ani
Ca membru de elită al prestigioasei familii a berilului, acvamarinul împărtășește o origine nobilă cu smaraldul și morganitul. Totuși, în timp ce smaraldul își datorează culoarea verde intensă cromului, iar morganitul își capătă nuanța rozalie datorită manganului, acvamarinul necesită un catalizator chimic complet diferit pentru a obține nuanța sa caracteristică, ce amintește de ocean:
În interiorul acestor cavități pegmatitice, fluidele hidrotermale – bogate în beriliu, aluminiu și siliciu – încep să se răcească la temperaturi cuprinse între 400°C și 600°C, sub o presiune imensă. Deoarece acvamarinul crește lent în aceste sanctuare bogate în fluide, cristalele sale pot atinge dimensiuni și o claritate excepționale, fiind ferite de tulburările tectonice care, în mod natural, provoacă fisuri în „fratele” său, smaraldul. Descoperirea unor cavități în care fierul s-a integrat exclusiv în rețeaua cristalină a berilului, fără a fi „umbrit” de mineralele întunecate din jur, reprezintă o adevărată comoară geologică. Atunci când țineți în mână un acvamarin natural, dețineți o piatră prețioasă care s-a format într-un sanctuar subteran, de-a lungul a milioane de ani.
Istoric
Cu o istorie bogată, de la talismanele marinarilor din antichitate până la cele mai rafinate expresii ale luxului regal modern, acvamarinul continuă să fascineze si astăzi deopotrivă designerii de bijuterii, colecționarii si cumpărătorii.
Prima utilizare documentată a acvamarinului se situează între anii 480 și 300 î.Hr. Grecii și romanii antici îl foloseau adesea pentru intalii și gravuri.
Protecția lui Poseidon
Pentru cei a căror viață era legată de mare, el însemna mai mult decât o podoabă. O amuletă de acvamarin, mai ales una gravată cu Poseidon în carul său, avea menirea de a-i face pe marinari neînfricați și de neînvins în fața primejdiilor mării. Însăși denumirea de „acvamarin” provine din cuvintele latine pentru apă (aqua) și mare (marina). Se spune că dacă o furtună devenea prea violentă, marinarii își aruncau talismanele din acvamarin în ocean, ca ofrandă adusă lui Poseidon, pentru a-i potoli mânia.
Elixirul pasiunii
În antichitate, acvamarinul era asociat cu planeta Neptun și era oferit frecvent drept dar tradițional de nuntă. Obiceiul roman impunea ca mirele să-i ofere miresei sale o bijuterie cu acvamarin imediat după ceremonia de căsătorie. Se credea că această piatră absoarbe esența iubirii tinere, încurajând fidelitatea reciprocă, facilitând o comunicare clară și asigurând o căsnicie lungă și armonioasă, plină de o pasiune eternă.
Acvamarinul Roosevelt
În 1936, când președintele Roosevelt și Eleanor Roosevelt au vizitat Rio de Janeiro, guvernul Braziliei i-a dăruit Primei Doamne un acvamarin de un albastru închis, de 1.298 de carate, tăiat în trepte, în formă dreptunghiulară. Era cea mai mare dintre cele două pietre obținute dintr-o singură bucată de material brut, de 1,3 kilograme. Astăzi se află la Biblioteca și Muzeul Prezidențial Franklin D. Roosevelt din Hyde Park, New York.
Martha Rocha
Brazilia reprezintă, incontestabil, centrul istoric al acvamarinelor naturale excepționale. În 1954, în statul Minas Gerais, minerii au descoperit un cristal de acvamarin legendar, fără cusur, cu o greutate uluitoare de 110 kilograme. Cristalul a primit numele „Martha Rocha” – în onoarea celebrei și frumoasei deținătoare a titlului de Miss Brazilia din acel an – datorită culorii sale albastru-clar, absolut fascinante. Pietrele prețioase șlefuite din acest cristal natural masiv au stabilit un nou standard în universul luxului la nivel mondial.
Dom Pedro: un obelisc de lumina
Spre sfârșitul anilor 1980, trei mineri din Pedra Azul, Minas Gerais, au scos la lumină un cristal de acvamarin lung de un metru. Le-a scăpat din mâini și s-a spart în trei bucăți, iar cea mai mare dintre ele avea să devină Dom Pedro.
În 1992, piatra a ajuns la Idar-Oberstein, în Germania, unde lapidarul Bernd Munsteiner a petrecut un an întreg studiind cristalul, desenând modelele fațetelor, tăind și lustruind. Folosind tehnica ce l-a consacrat drept „părintele tăieturilor fantasy”, Munsteiner a transformat cristalul într-un obelisc înalt de aproximativ 36 de centimetri, de 10.363 de carate. Este considerat cel mai mare acvamarin fațetat din lume.
Dom Pedro a fost expus pentru prima dată publicului la Basel, în Elveția, în 1993. Câțiva ani mai târziu, urma să fie tăiat în pietre mai mici, până când Jane Mitchell l-a salvat și l-a donat Instituției Smithsonian. Astăzi se află în expoziția permanentă a Muzeului Național de Istorie Naturală din Washington, D.C.
Surse de extracție
Statul brazilian Minas Gerais este, de două secole încoace, o sursă importantă de acvamarin. Aici, pietrele se găsesc în zăcăminte de pegmatit, atât în roca dură, cât și în cea alterată, în partea de est a statului, în apropierea centrului gemologic Teófilo Otoni. Pegmatitele sunt roci magmatice alcătuite aproape în întregime din cristale, printre care se numără minerale obișnuite precum cuarțul, feldspatul și mica.
În anii 1950, în Minas Gerais a fost descoperit un zăcământ istoric, ale cărui pietre au devenit cunoscute drept acvamarine Santa Maria, prețuite pentru albastrul lor neobișnuit de profund. Astăzi, numele „Santa Maria” este folosit uneori pentru a descrie un albastru deosebit de frumos. Și totuși, originea cântărește puțin în valoarea unui acvamarin: minele celebre sunt apreciate pentru că sunt sursa unor geme de calitate, nu invers.
Departe de Brazilia, acvamarinul se mai extrage în munții Karakoram din Pakistan. Pentru a ajunge la zăcăminte, minerii urcă poteci abrupte până la altitudini de la 3.000 la peste 4.000 de metri și lucrează pe pereții unor stânci impresionante, în timp ce dedesubt se întind văi fertile și râuri învolburate. Acvamarinul din această regiune a fost descris drept „limpede ca apa”.
Acvamarinul se mai extrage în Kenya, Madagascar, Nigeria, Zambia și Mozambic, în Statele Unite, dar și în China, Myanmar, Rusia, Ucraina și în alte țări.
Pleocroismul și incluziunile de creștere
Pentru un ochi avizat, arhitectura internă a unui acvamarin natural relatează o poveste autentică despre geneza sa metamorfică, marcată de condiții instabile. În timp ce laboratoarele industriale utilizează procese hidrotermale pentru a produce în masă cristale albastre, perfect uniforme, acvamarinul natural posedă o proprietate optică remarcabilă, cunoscută sub numele de pleocroism pronunțat. Aceasta înseamnă că un singur cristal de acvamarin absoarbe lumina în mod diferit de-a lungul axelor sale structurale. Atunci când este rotit în lumină, un acvamarin autentic va prezenta două culori sau nuanțe subtil diferite: un albastru-cer pastel, pur, dintr-un unghi, și un albastru-verzui, limpede, asemănător apei, din alt unghi.
Atunci când un maestru lapidar prelucrează piatra, el trebuie să aleagă cu atenție orientarea fațetei superioare pentru a scoate în evidență cea mai frumoasă axă cromatică, urmărind, de regulă, maximizarea nuanței de albastru pur. Această structură, care descompune lumina, creează o profunzime vizuală unică, făcând piatra să pară vie pe măsură ce captează lumina din mediul înconjurător.
Amprenta calitatii naturale
Evaluarea unui acvamarin autentic necesită înțelegerea modului în care natura distribuie nuanțele de culoare și claritatea în cadrul familiei berilului.
Orice beril este alcătuit din beriliu, aluminiu și silicat, iar în forma sa cea mai pură este incolor. Acvamarinul este varietatea mineralului beril cu nuanțe de la verde-albăstrui la albastru, în timp ce smaraldul este varietatea aceluiași mineral cu nuanțe de la verde la verde-albăstrui. Albastrul acvamarinului este dat de fier, însă, același fier dă naștere și berilului galben, heliodorul, astfel că cele mai multe cristale de acvamarin poartă o umbră de verde, născută din întâlnirea albastrului cu galbenul în aceeași piatră.
Paleta sa este remarcabil de îngustă: albastru, albastru foarte ușor verzui, albastru verzui, albastru puternic verzui sau verde-albastru. Cele mai multe acvamarine au un albastru verzui deschis. Culoarea cea mai valoroasă este de la un albastru închis la un albastru ușor verzui, de o intensitate moderat puternică, iar cu cât albastrul este mai pur și mai intens, cu atât piatra valorează mai mult. Și totuși, chiar și în nuanțele sale cele mai profunde, acvamarinul rămâne o gemă pastelată, ale cărei tonuri nu ating niciodată profunzimea safirului.
Reperul Santa Maria
Deși acvamarinul se găsește în mod natural într-o varietate de nuanțe palide de albastru pastel și verde marin, cea mai rară și mai valoroasă varietate de culoare din lume este cunoscută sub numele de Santa Maria. Numită după mina originală Santa Maria de Itabira din Brazilia, această clasificare de elită descrie un acvamarin care prezintă o nuanță albastră profund saturată, intens vie, menținând în același timp o transparență absolută. Un acvamarin Santa Maria autentic își păstrează o profunzime de albastru electric, strălucitor. Deoarece minele originale braziliene sunt practic epuizate, acvamarinele autentice Santa Maria se bucură de prețuri excepționale în rândul colecționarilor.
Mărimea joacă aici un rol curios. Culoarea acvamarinului se intensifică pe măsură ce piatra are un carataj mai mare, cele mai multe pietre de sub un carat având o culoare “palidă”. În general, un acvamarin șlefuit trebuie să depășească cinci carate pentru a dezvălui o culoare intensă. Excepția o fac câteva mine africane, din Nigeria, Madagascar și Mozambic, cunoscute pentru culori intense chiar și în dimensiuni mici. De aceea, o piatră cu un carataj mic, de culoare excepțională, va fi vandută la un preț pe carat mai ridicat decât al unui acvamarin cu un carataj mai mare.
Nici gustul nu a rămas același. Înainte de 1900, culoarea preferată era albastrul-verzui pal al acvamarinului natural. Astăzi, cel mai prețuit este albastrul pur.
Cele mai fine acvamarine îmbină o claritate ridicată cu o transparență cristalină. Cele mai multe pietre fațetate sunt curate, “eye-clean”.
Aici drumul acvamarinului se desparte de cel al celebrului său frate, smaraldul. Deși amândoi fac parte din familia berilului, incluziunile sunt mult mai puțin acceptate la acvamarin decât la smarald. Un acvamarin lăptos sau cu incluziuni costă mult mai puțin, chiar dacă poate fi frumos în felul lui.
Când acvamarinul ascunde totuși ceva înăuntru, acel ceva este adesea apă și aer. Sunt frecvente incluziunile bifazice, pline cu lichid și gaz, cavitățile cu margini ascuțite și tuburile fine, întinse paralel pe lungimea cristalului, care amintesc de o ploaie în cădere. Gemologii le numesc, simplu, “rain” (ploaie): tuburi lungi și subțiri, umplute cu gaz sau lichid, așezate paralel.
Când ploaia este destul de deasă, piatra poate fi șlefuită astfel încât să dezvăluie un ochi de pisică. Pentru aceasta, piatra trebuie tăiată în caboșon, căci doar o suprafață rotunjită lasă linia de lumină să apară.
Se pot găsi pietre de dimensiuni mari, cu o claritate excepțională, fiind „curate” (fără incluziuni vizibile cu ochiul liber). Totuși, imediat după extracție, multe acvamarine naturale prezintă o nuanță pronunțată de verde-gălbui sau verde-albăstrui, cauzată de prezența fierului (atât sub formă ferică, cât și feroasă) în rețeaua cristalină. Pentru a elimina această tentă galbenă nedorită, de secole există o practică standard, acceptată la nivel mondial în industria de profil: supunerea cristalelor brute unui tratament termic moderat, la temperaturi scăzute (încălzirea pietrelor la aproximativ 400°C).
Acest procedeu stabil elimină definitiv tonurile galbene, lăsând în urmă o nuanță de albastru pastel, pură și impecabilă. Acest tratament tradițional imită procesul natural de încălzire geotermală din interiorul Pământului; el este complet ireversibil și nu afectează durabilitatea, valoarea sau clasificarea pietrei ca fiind naturală.
Pentru șlefuitor, acvamarinul este un material generos. Culoarea sa pastelată, reprezintă însă o provocare pentru maeștrii lapidari întrucat o tăietură necorespunzătoare poate face ca piatra să pară decolorată sau poate provoca o „fereastră” (o zonă transparentă în centru pe unde se infiltrează lumina). Poate fi tăiat în aproape orice formă, deși cele mai frecvente rămân tăietura smarald și tăieturile briliant sau ovale. Primește adesea fațete mari, în trepte, și o masa (“table”) largă, care dezvăluie puritatea remarcabilă a interiorului său. Duritatea și transparența l-au făcut preferatul designerilor, al artiștilor și al gravorilor, iar sculptorii de geme îl aleg pentru tăieturi fantezie și obiecte ornamentale.
Verificarea autenticitatii:
Pentru a vă proteja investiția și a garanta că acvamarinul pe care doriti să îl achiziționați este autentic, natural, ar trebui întotdeauna să vă adresați unui comerciant de încredere.
Testul unghiurilor de vizualizare: Așezați piatra prețioasă cu fața în sus, în lumină naturală indirectă. Priviți culoarea prin fațeta superioară , după care înclinați piatra semnificativ și priviți-o din profil. Un acvamarin autentic va prezenta o schimbare vizibilă a culorii – trecând adesea de la un albastru deschis curat, distinct, dintr-un anumit unghi, la o nuanță mai verzuie, dintr-un alt unghi.
Testul de duritate și rezistență la zgâriere: Acvamarinul natural este un mineral extrem de dur, având o valoare de 7,5 până la 8 pe scara de duritate Mohs. Aceasta înseamnă că nu poate fi zgâriat de lama unui cuțit din oțel, de o monedă de cupru sau de o bucată de sticlă obișnuită. Imitațiile ieftine din plastic sau sticlă de calitate inferioară vor prezenta cu ușurință zgârieturi la suprafață dacă sunt testate ușor cu un vârf de oțel, trădându-și astfel compoziția fragilă.
Cum se îngrijește un acvamarin:
Cu o duritate de 7,5–8 pe scara Mohs, acvamarinul este destul de rezistent pentru a fi purtat zilnic. Totuși, menținerea strălucirii sale impecabile necesită o îngrijire adecvată și regulată:
CASIANI vă propune bijuterii excepționale din aur cu acvamarin natural, în stiluri diferite. Toate bijuteriile noastre sunt însoțite de certificat de garanție.
Vă invităm să descoperiți colecția în magazinul nostru online, sau să vizitați showroom-ul CASIANI din strada Londra 22 - Sector 1, Bucuresti unde veți descoperi o gama mai extinsă de produse. Personal calificat vă va sta la dispozitie pentru consultanță personalizată în alegerea unei bijuterii potrivite stilului personal sau vă va oferi toate detaliile necesare în cazul în care doriti să realizăm o bijuterie la comandă.